Articole

Interviu Sabau Doru Stefan


Sabău Doru Ștefan

Locul 2 Național As Maraton 2017

Locul 3 Național Maraton Crescători 2017

Locul 9 Național Fond 2018

 

,,Immunbooster ajută sistemul imunitar, am observat că, porumbeii se antrenează mult mai bine în jurul crescătoriei. Zbor folosind acest produs și sunt foarte mulțumit! Din punctul meu de vedere, nu cred că există astăzi pe piață, un produs similar, atât de bun

 

 

Doru Ștefan Sabău este o stea în plină ascensiune în columbofilia din vestul țării, rezultatele sale impunându-l și pe plan național. Are 36 de ani, o familie frumoasă și este îndrăgostit de sportul columbofil. Deși a înregistrat rezultate foarte bune și la viteză-demifond, Sabău apreciază în mod deosebit zborurilor la distanțe lungi și foarte lungi, respectiv fond și maraton. Este unul dintre miile de columbofili români, care folosesc produsele Rohnfried, declarându-se încântat de calitatea acestora. În mod special, columbofilul bihorean apreciază Immunbooster, un produs Rohnfried, care le asigură porumbeilor săi plusul de imunitate necesar pentru a avea în volieră o stare de sănătate perfectă. În cele ce urmează, vă prezentăm un amplu interviu cu crescătorul bihorean, care ne dezvăluie câteva dintre principiile care l-au ajutat să ajungă în topul național.

 

 

 

Când și unde ați ținut prima dată un porumbel în mână? La ce vârstă ați avut prima pereche de porumbei și în ce an ați început să concurați în competițiile columbofile?



Primii porumbei i-am avut la vârsta de 8 ani (1990), atunci când tata a primit cadou doi pui de la un crescator din Cluj, deoarece i-a înapoiat acestuia un mascul roșu prins în timpul unui concurs, în pervazul geamului, pe o vreme furtunoasă. Țin minte că porumbelul avea inel cu numele și numărul de telefon al proprietarului, pe care tata l-a sunat, iar ziua următoare a venit după el și a adus doi pui cadou. Primul porumbel ținut în în mână a fost, așadar, un voiajor, datorită tatălui meu.

Pe balconul blocului, cei doi porumbei primiți cadou erau îngrijiți cu mare atenție de tata și de mine, analizam împreuna cum zboară, cum cresc puii și cronometram în cât timp se întorc acasă, la Marghita, de la Oradea (aproximativ 45 km aerieni), acolo unde erau transportați cu trenul de colegii de serviciu ai tatălui. După o perioadă de doi ani și multe discuții aprinse cu mama, a trebuit sa mutăm porumbeii la țară, la bunici.

Aceasta pasiune pentru porumbei nu a încetat și de la varsta de 16 ani, după acoperirea blocului unde locuiam în Marghita, porumbeii i-am adus în podul blocului (1996 - 2000). Pe masură ce am crescut, a trebuit ca, pentru anumite perioade de timp, să renunț forțat la această pasiune, ca urmare a necesității continuării studiilor. În anul 2000, am început să concurez cu porumbeii, iar din anul 2001 am concurat în tandem cu domnul Balla Kalman.

Personal, cred că toți cei care au reușit să “capete” acest virus columbofil, nu se mai vindecă niciodată, mai bine zis nu mai renunță toată viața la acest hobby. Ca să vă dau un exemplu, în perioada efectuarii studiilor superioare (2001-2007 Arad), mergeam la domnul Kun Ladislau din Arad, aproape săptămânal, să stau în preajma porumbeilor voiajori.

 

Ce înseamnă columbofilia pentru dumneavoastră?

 

Columbofilia pentru mine este un mod de viață, respective, competiție.

Mod de viată, deoarece, la ora actuală aproape toți prietenii mei sunt columbofili și participăm împreună la diferite evenimente atât columbofile (expozitii, banchete), cât și personale (nunti, botezuri, zile de nastere). Cu alte cuvinte, viața se învârte în jurul columbofiliei. Oricât de obosit aș fi, ziua începe cu porumbeii și după muncă, la sfârșitul zilei, 2-3 ore le petrec cu înaripații mei. Îmi place foarte mult competiția pentru că este în natura omului să fie competitiv, să fie primul în orice face, dar pentru asta este nevoie să faci și sacrificii: timp și bani.

Eu cred că există doua principii în a achiziționa porumbei buni:

-primul principiu ar fi: ,,Porumbei buni poți achiziționa cu bani mulți”

-al doilea principiu ar fi: ,,Porumbei buni poți avea de la prieteni”

Pentru mine s-a potrivit al doilea pricipiu. În toți acești ani, am învațat un lucru important: ,,nu cantitatea, ci calitatea contează”.

 

Cum ați caracteriza, pe scurt, acest sport-hobby în Romania?

 

În Romania, acest hobby este în ascensiune. Pentru unii dintre noi prețul unui campion național, nu vorbesc de porumbeii olimpici, a ajuns un ,,vis”. Cred că la ora actuală majoritatea visează că vor deveni campioni naționali, olimpici, după care urmează vânzarea. Puțini sunt cei care se mulțumesc și se bucură de acest sport ca și un hobby.  În străinătate, în Belgia, Olanda sau Germania, acest hobby este, de fapt, un loc de muncă din care își câștigă existența, întreținându-și familia sau completându-și pensia.

Media vârstei columbofililor români este mult mai mică decât a celor din Olanda, Belgia, Germani, lucru îmbucurator. Ei sunt dispuși să investească multă energie în acest sport și datorită acestui fapt viitorul columbofiliei românești pe plan intern și internațional este unul luminos.

 

Care sunt categoriile de zbor preferate și de ce  aveți o „slăbiciune“ pentru acestea?

 

Etapele preferate sunt etapele de maraton și fond. Concurez la toate etapele cu succese mai mici sau mai mari (viteza, demifond). De exemplu, anul trecut, la o etapa de viteza-demifond Nitra – 325 km, am avut primele 5 locuri pe centru, din 917 porumbei, și locurile 8, 9, 10, 11, 12 pe concurs, dintr-un total de 4.203 porumbei participanți, respectiv locul 1 pe centru la crescători și locul 2 pe concurs din 131 de crescători.
Părerea mea personal este că la categoriile viteza – demifond, într-un procent de peste 50%, este contribuția crescătorului. La categoriile fond – maraton, situația este cu totul alta, dacă nu ai porumbei foarte buni, nu ai cum să te evidențiezi. Cele mai mari satisfacții le-am avut la categoriile maraton și fond, unde prefer etapele cu viteză sub 1200 m/minut, deoarece astfel se pot evidenția porumbeii buni și priceperea crescătorului.

 

Care sunt cele mai importante rezultate obținute pe plan național, provincial și județean?

 

În perioada când formam tandemul ,,Balla + Doru”, am avut rezultate mai mult la nivel județean. Cele mai importante rezultate la nivel național le-am obținut în perioada anilor 2017 – 2018:

 

,,Jumătatea” 900915-2014 a clasat 4 etape de Maraton (950 km) + Mare fond (733 km) sub un procent de 2%:

Loc. 13 Stendal 953 km, anul 2017, din 3100 porumbei –Vit. Med. 1285,5 m/min Loc. 32 Nordhausen 946 km, anul 2017, din 5622 porumbei –Vit. Med. 1132,43 m/min Loc. 85 Berlin 959 km, anul 2017, din 5714 porumbei –Vit. Med. 1129,22 m/min Loc. 21 Most 733 km, anul 2016, din 1341 porumbei –Vit. Med. 909,68 m/min Loc. 96 Berlin 953 km, anul 2016, din 5046 porumbei –Vit. Med. 951,3 m/min

Loc.  2 Naț. As Maraton 2017

Loc.  1  As Maraton Provincia de Vest  2017

Loc.  3  Maraton Provincia de Vest  2017

Loc.  1  As Maraton Județean  2017

Loc.  1  Maraton Județean  2017

Loc.15 Catalog Național Olimpic 2017 ( E  Maraton )

Loc.  3  Județean Berlin Palmares  2016 – 2017

Loc.13  Naț.  Berlin Palmares  2016 – 2017

Loc.  4 Mare Fond Județean  2016

Loc. 11 Mare Fond Provincia de Vest  2016






,,Frumușica” 909112-2015 a clasat 15 etape sub un procent de 2%:

Loc. 1 Strakonice 643 km, anul 2018, din 596 porumbei –Vit. Med. 1244,23 m/min

Loc. 2 Strakonice 643 km, anul 2018, din 1646 porumbei –Vit. Med. 1440,70 m/min

Loc. 5 Strakonice 643 km, anul 2018, din 1036 porumbei –Vit. Med. 1203,11 m/min

Loc. 6 Nitra 326 km, anul 2018, din 917 porumbei –Vit. Med. 1376,07 m/min

Loc. 8 Budapesta  213 km, anul 2018, din 3556 porumbei –Vit. Med. 1378,86 m/min

Loc. 3 Nitra 326 km, anul 2017, din 1289 porumbei –Vit. Med. 1342,89 m/min

Loc. 10 Budapesta 193 km, anul 2017, din 486 porumbei –Vit. Med. 1405,49 m/min

Loc. 5 Tabor  605 km, anul 2016, din 1994 porumbei –Vit. Med. 1214,71 m/min

Loc. 3 Ceske Budejovice 591 km, anul 2017, din 1304 porumbei –Vit. Med. 1021,52 m/mi

Loc. 9 Nat. Fond 2018

Loc. 10 Naț. Fond Pal.  2018

Loc. 10 Naț. General Pal.  2018

Loc. 11 Naț. General  2018

Loc. 3 Fond Provincia de Vest  2018

Loc. 6 General Provincia de Vest  2018

Loc. 2 Fond Pal. Provincia de Vest  2018

Loc. 5 General Pal. Provincia de Vest  2018

Loc. 4 Fond Pal . 3 ani Provincia de Vest  2018

Loc. 4 General Pal. 3 ani Provincia de Vest  2018 .  . etc. 9 norme de Locul 1, pe Jud. Bihor




 

Rezultate crescător:

- Locul III național ,,Maraton crescatori” (2017);

- Locul X național ,,AS crescatori” (2017);

- Locul I Provincia de Vest ,,Maraton crescatori” (2017);

- Locul VI Provincia de Vest,,AS crescatori” (2017);

- Locul I judetean ,,Maraton crescatori” (2017);

- Locul II județean ,,General crescatori” (2017);

- Locul III județean ,,AS crescatori” (2017);

- Locul II județean ,,AS crescatori palmares” (2018);



 

Ce apreciați la un porumbei?

Porumbeii mei favoriti sunt cei care câștigă, evident. Apreciez foarte mult porumbeii care sunt constanți și clasează un loc în primii 2%, din numărul total de porumbei trimiși într-un concurs. Porumbeii care fac norme de top județean într-o concurență puternică, în ochii mei sunt cei mai apreciați, deoarece concurența la nivel național este neloială. Neconcurând la aceeași etapă, în aceleași condiții (rută de zbor, condiții meteo, mijloc de transport etc.), este o comparație a coeficientului de penalizare, care, după parearea mea, este incorectă. Revenind la porumbeii favoriți, sunt cei care se recuperează repede și pot fi concurați săptămână de săptămână.

Ce linii de sânge cultivați? Cine sunt columbofilii de la care v-ați inspirat în cariera dumneavoastră columbofilă?

Nu aș putea spune ca dețin linii de porumbei, la baza porumbeilor mei sunt porumbei de fond  - maraton. Ca și origini au: Arden, Stichelbaut, Kipp, Brugeman, Jac Polder, Ko Van Dommelen, Koers Karl Heinz, Win Muller, van Breemen, Norbert Norman, Zamfir Sorin, Marius Tunduc, Bilan Florin,și nu în ultimul rând, Cosmin Olteanu, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru porumbeii primiți de la dânsul.

Porumbeii care mi-au adus aceste notabile perfomanțe naționale, din ultimii 2 ani, au ca proveniență porumbeii de la Zamfir Sorin și Tunduc Marius.

Crescători de la care m-am inspirat și m-au ajutat sunt foarte mulți. Dintre ei, aș aminti pe Galaczi Sandor din Ungaria, Hunyadi Laszlo din Ungaria, Horvath Karoly din Ungaria, Cosmin Olteanu din Urlati, George Drăgușin  din Urlati, Pop Daniel din Cluj, Tunduc Marius din Oradea…cu scuzele de rigoare dacă am uitat pe cineva. Personal, cred că ai de învățat de la orice crescător, chiar și de la un crescător fără rezultate: să nu faci ca el !
Când timpul îmi permite, vizitez crescătorii care zboară categoriile preferate de mine, fond – maraton, analizez porumbeii la mână, cu precădere porumbeii cu rezultate, urmăresc cum e compartimentată crescatoria etc.

Care este metoda de zbor pe care o folositi? De ce?

Am incercat ambele metode de zbor, dar rezultatele notabile am avut când am concurat sub ,,combinație”. Prima parte a sezonului după metoda văduviei clasice, totale, iar după primul maraton la natural 6 săptămâni. În anul 2016, dupa prima etapă, am trecut la văduvie și tot anul, inclusiv etapa de Berlin din 30.07.2016, unde am clasat pe locurile 5,16,85 din 5046 porumbei, am concurat la văduvie. Am angajat 8 porumbei la Berlin, 4 femele si 4 masculi, iar primii 4 porumbei sosiți au fost femele . În anii 2017 – 2018, după prima etapă am trecut la văduvie, iar dupa primul maraton am împerecheat porumbeii, celelalte doua maratoane concurându-le la natural. Zbor astfel pentru că am observat că, spre sfarșitul sezonului de concursuri, porumbeii sunt greu de motivat, cu precădere masculii.

Care sunt produsele firmei Rohnfried pe care le folosiți? Care sunt caracteristicile acestora care vi se par potrivite pentru porumbeii dumneavoastră?

Apreciez foarte mult produsele marca Rohnfried, fiind unul dintre columbofilii care se declară mai mult decât mulțumit de modul în care acestea îmi ajută păsările să iși atingă potențialul. Folosesc mai multe produse, din care amintesc: Rotosal, BT – Amin Forte, Mumm, Sedochol, Immunbooster, Entrobac.
Rotosal, BT – Amin Forte și Mumm-ul folosesc la recuperare, iar Sedochol cu Entrobac la recuperarea florei intestinale. Tododată sunt extrem de mulțumit de Immunbooster. Immunbooster ajută sistemul imunitar, am observat că porumbeii se antrenează mult mai bine în jurul crescătoriei. Zbor folosind acest produs și sunt foarte mulțumit! Din punctul meu de vedere, nu cred că există astăzi pe piață, un produs similar, atât de bun!

   Produse recomandate sau aflate la promotie

x

AVIPHARM 1000 ML
Pret - 90.00 RON
x

BT AMIN FORTE 1000 ML
Pret - 99.00 RON
x

AVIBAC STABILIZER 1000 ML
Pret - 126.00 RON
Intra si descarca muzica de pe trilulilu cu Trilulilu Downloader sau muzica de pe youtube cu YouTube Downloader